A fost odata o clasă: aVIIIa. Au fost prietenoși și ne-am plăcut reciproc, dar puteam simți că unii dintre ei sunt sceptici față de noi (în special băieții), iar clasa a fost împărțită în grupuri: băieții „de gașcă” și fetele „de gașcă”.
În fiecare zi, activitățile s-au desfășurat fără probleme, dar puteam observa unele interacțiuni negative între copii. Nimic foarte specific, doar câteva râsete, câteva glume pe seama copiilor mai liniștiți.
Într-o zi am descoperit că le place să asculte poveștile noastre personale, de exemplu cele de de bullying din propria noastră experiență. La ultima lecție am avut o activitate despre intimidare și discriminare și le-am spus o poveste despre cativa băieți răi dintr-un grup. Am folosit personaje-animale ca exemple și am observat că acest lucru i-a facut sa fie foarte tăcuți, dar implicați emoțional, inspirandu-i sa reflecteze la situatia lor. Cateva fete au venit la finalul sesiunii la noi, sa ne spuna că le-au plăcut foarte mult exercitiile in care am experimentat cum este sa faci si sa primesti complimente. Au dorit sa ne îmbrățiseze, drept multumire, la finalul activității.
Asadar, am reușit să ne conectăm cu ei la un nivel mai personal. Până la sfârșit, am observat că liderii negativi au devenit mai liniștiți, mai retrasi in acțiunile lor. Iar copiii timizi, liniștiți au devenit mai curajoși. Zâmbeau mai mult și puneau mai multe întrebări.
Voluntari: Lukas Mickelevic (Lituania), Gesine Reihnardt (Germania), Karl Magnus Moshuus (Norvegia) Activitatea face parte din proiectul Cre-acting Yourself, finantat de Uniunea Europeana prin programul Corpul European de Solidaritate. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei